Bună tuturor!

A mai trecut încă o lună și mai am câteva zile și termin și sesiunea… încă un examen și am scăpat :D. Între timp, am cam tras chiulul din nou pe blog, în mare parte pentru că am tot mers dus-întors la București pentru examene și n-am avut prea mult timp de nimic.

Micul haul de mai jos, este de fapt de pe luna ianuarie, dar odată cu terminarea sesiunii sper să-mi intru din nou în program, dacă îi pot spune așa.

La începutul lunii ianuarie am prins o reducere pe E.L.F. și am dat prima mea comandă, pe care v-am aratat-o și aici. Atunci mi-am luat un tuș cariocă, un baton corector, 2 pensule (una pentru blending și una pe care o folosesc pentru fondul de ten/bb cream), șervețele pentru sebum, un cleștisor de gene și am primit cadou un bronzer. Dintre toate, pot spune că cel mai mulțumită sunt de pensula pentru fond de ten și de batonul corector. Totodată m-a dezamăgit tușul pentru că deși atunci când l-am desfăcut mi s-a părut ok, ieri când am vrut să îl folosesc pentru prima dată era aproape uscat…

De la Brașov, în una dintre puținele zile când am ieșit, am ajuns în DM de unde mi-am luat un gel de curățare Balea și un balsam de păr Gliss, pentru că ce mai aveam eu erau toate la București. Și dacă tot eram pe acolo am mai intrat și în C&A de unde am plecat cu un colier de la reduceri și în Carrefour pentru mult iubita pudră Rimmel London Stay Matte și base&top coat-ul de la Miss Sporty.

Am mai ajuns și în piață la acel mic colțișor de rai cu multe oje, de unde nu m-am putut abține să nu îmi iau ceva :D. Așa m-am făcut cu o ojă Farmasi nr. 49 și 2 de la Golden Rose, una din gama Jolly Jewels nr. 119 și cea neagră Rich Color nr 35.

Și ultimele cumpărături, de săptămâna trecută :D. Am mai prins reduceri și în H&M de unde mi-am luat un maieu cu un imprimeu foarte simpatic și în Takko pentru o pereche de jeanși.

Și dacă am mai ajuns în Cora Lujerului am trecut pe la standul Avon, pentru că tot văzusem catalogul pe net și erau prea multe tentații. De acolo am plecat cu parfumul Pur Blanca, unul dintre preferatele mele, un șampon împotriva căderii părului de la Advance Techniques, o cremă pentru călcâie, renumitul ser pentru vârfuri despicate tot de la Advance Techniques, un rimel de la Color Trend (unul dintre cele mai bune pe care le-am folosit acum multă vreme) și kitul pentru sprâncene :D.

Cam astea au fost, în ultima vreme… dacă vă interesează ceva anume pentru un review, just tell me :D.

Kisses & Be happy!

Timi

  • E foarte bun balsamul de păr de la Gliss, eu am și șamponul, și un tratament din aceeași gamă și sunt foarte mulțumită de ele 🙂

  • Super :D. Poate o sa le incerc si eu cat de curand :D.
    Mersi de vizita!

  • Ce rau imi pare ca s-a inchis Takko in orasul meu, aveau mereu lucruri frumoase…
    Sa le folosesti/porti cu placere!:*

    http://thatswhywesmile.blogspot.ro

  • plioti nicoletta manuela

    sa le folosesti cu drag!

  • Chiar au chestii dragute :D.
    Multumesc!

  • Multuu :D.

  • Miha Ella

    Ce de bunătăți! Să le folosești cu plăcere!
    M-ai făcut curioasă în privința pensulelor de la e.l.f. De mult mă tentează să încerc câteva de la ei. Poate la următoarea comandă. 😀
    Colierul e foarte frumos!
    Pupici :*

    beauty-corner-for-women.blogspot.ro

  • Multumesc :*.
    Sunt destul de bune mai ales la raport calitate/pret. Totusi, daca vrei mai multe pensule e.l.f. mai ales cele din gama Studio merita ori sa le iei cand le prinzi la reducere, ori de pe Iherb.

  • Allie Summer

    Ai folosit ceva farduri de la e.l.f.? Vreau sa-mi iau o trusa cu farduri, cu peste 100 de culori la un pret accesibil si nu stiu de unde. Ai putea sa-mi recomanzi un site sau ceva?

  • Farduri n-am incercat de la ei sincer.
    Am o singura paleta mare, am postat poze cu ea aici: http://thoughts-from-a-butterfly.blogspot.ro/2013/06/new-this-month.html
    Ca si calitate nu pot sa zic ca este extraordinara, dar cu un primer e ok, mai ales ca nu a fost foarte scumpa. Am cumparat-o de aici: https://www.facebook.com/pages/Paletutzero/201616269932258
    Au multe palete iar preturile sunt bunicele in comparatie cu alte site-uri.

    Sper sa te ajute, si daca mai ai intrebari te ajut cu placere :P.

  • Balsamul pt par de la Gliss e foarte bun 😀 sa le folosesti pe toate cu placere :*

  • Mersi! N-am apucat sa il folosesc prea mult ca il am acasa la Brasov si abia daca ajung sa il folosesc cam o data pe saptamana :D.