Bună tuturor!

So.. să începem cu o mică povestioară care nu are absolut nici o legătură cu review-ul, dar pe care voiam să o împărtășesc cu voi :)). Am mers duminică la Alt Festival și pentru că nu mai aveam cu ce să ajung acolo din centru (acolo fiind Institutul de Cercetare și Dezvoltare al Universității Transilvania) am luat un taxi. Toate bune și frumoase, doar că soferul habar n-avea unde trebuie să ajungă și nu-i mergea nici gps-ul :)). Well, am ajuns frumos la Brintex, a coborât, a întrebat alți taximetriști ca până la urmă să îmi pornesc eu GPS-ul pe telefon și să-l îndrum pe unde ar trebui să meargă :)). Am ajuns într-un final unde trebuia (adică în fața unei clădiri mare și modernă din mijlocul câmpului, în Bartolomeu, pe aproape de Centură :)) ). Cursa costa aproape 11 lei, eu drăguță dau să îi dau 12 lei. La care omul ia cei 10 lei și îmi zice ‘Lăsați așa’. Zic, noo, asta nu mi s-a mai întâmplat :)). Să nu vrea omul să ia bănuții, mai ales taximetriști :)). Nu știu ce experiențe ați avut voi cu taximetriștii, dar eu n-am mai auzit până acum așa ceva :)).

Soo… revenind la subiectul postării de azi :). Paletuța de la Sleek pe care am achiziționat-o în aprilie.

Review Sleek Face Contour Kit

Kit contur și iluminator Sleek, nuanța Light (cantitate 14g, preț 40 lei)

Primul meu iluminator și prima pudră contur, amândouă într-o paletuță :D. Am stat foarte mult timp să mă gândesc dacă să o iau sau nu, dar sincer la vremea respectivă nu prea auzisem de alte kit-uri asemănătoare, plus că știam că produsele de la Sleek sunt bune. Așa că am cumpărat-o de pe Makeup-shop și nu cred că exagerez, dar cel puțin partea de contur a fost folosită aproape zilnic :D. După cum puteți vedea, deși a fost intens folosită, nu dă semne că voi ajunge prea curând la fundul ei.
Paletuța știu că se găsea în 3 nuanțe (Light, Mediul și Dark) iar ambalajul este foarte elegant, subțirel și vine împreună cu o oglindă.

Review Sleek Face Contour Kit

Nuanțele sunt calde, perfecte, zic eu, pentru o conturare subtilă, un look de zi, nicidecum ceva super proeminent. Fardurile sunt foarte cremoase, fine și rezistă foarte bine pe parcursul zilei. Sunt și destul de pigmentate, a.î. se folosește o cantitate foarte mică.

Partea de contur este mată iar iluminatorul deși pare sclipicios, pe ten arată natural și subtil.

Review Sleek Face Contour Kit

Review Sleek Face Contour Kit

Review Sleek Face Contour Kit

Și, as usual, listuța cu ingredientele.

Un plus pe care l-aș menționa este că există eticheta cu ingredientele și alte detalii pe spatele produsului și nu doar pe ambalajul în care a venit, lucru pe care l-am observat la produsele de la Avon, de exemplu.

În concluzie, este un kit aproape perfect :). Atât pudra contur cât și iluminatorul sunt pigmentate și rezistente, iar prețul mi se pare foarte prietenos, având în vedere că e un produs 2 în 1 :). Așa că, dacă aveți șansa să-l încercați, go for it! Merită!

Voi l-ați încercat? Ce alte produse similare folosiți și sunteți încântate de ele?

Kisses & Be happy!

Timi