Hello!

Inspirată de postarea Cameliei, am decis să vă povestesc puțin despre  produsele mele recumpărate de minim 2-3 ori în decursul anilor. Cu toții avem zeci, poate chiar sute de produse testate (mai ales dacă sunteți “puțin” obsedate de cosmetice, cum sunt și eu), dar sunt doar câteva la care m-am tot întors de-a lungul timpului. Acestea ar fi în top 10 :). Primul top de altfel, că poate facem și partea a doua (că tot am ratat alte produse preferate).

Top cosmetice recumpărate

Șamponul uscat Batiste (cantitate 200ml, preț  ~20 lei)

Da, da, am vorbit despre el de o grămadă de ori. Totuși, era musai să fie și el inclus în postare având în vedere de câte ori l-am recumpărat. Nu mai bat câmpii mai mult decât am făcut-o deja, își merită locul din plin în postare, chiar și pe primul loc (întâmplător sau nu :D).

Ulei de păr Syoss (cantitate 100ml, preț ~25 lei)

Preferatul este cel roz, Shine-Sealing despre care am mai vorbit pe blog în trecut. Totuși, nici acesta nu stă prea rău și e foarte probabil ca după ce îl voi termina, tot la cel de la Syoss să trag. Îmi place că descurcă bine părul, îl lasă moale, aplicat în cantitatea potrivită nu-l îngrașă și (ce-am observat pe la alte uleuri de păr din comerț) nu conține alcool.

Șampon Elseve Loreal Paris (cantitate 250ml, preț ~10 lei)

Momentan îl am pe cel pentru păr vopsit și am mai încercat și altele. Ideea e că cu șampoanele din gama Elseve m-am înțeles cel mai bine. Am mai testat și altele dar mereu m-am întors la acestea. Curăță părul, nu mi-l usucă, fac spumă, miros frumos, au un preț bun și nu-mi îngrașă părul mai mult decât în mod normal. Cred că am enumerat toate beneficiile pe care le-ar putea avea un șampon bun :)).

Top cosmetice recumpărate

Cremă corp balsam Atoderm Intensive Baume Bioderma (cantitate 500ml,preț ~72 lei)

Una dintre cele mai bune creme de pe piață pentru pielea sensibilă. Pentru ceea ce face și cantitate are un preț mai mult decât decent. Nu are miros, este spornică intră și rapid în piele și nu lasă peliculă grasă în urma ei. Mi-a fost recomandată de dermatolog, so, dacă știți că aveți probleme cu pielea uscată, go for it!

Scrub peeling corp Balea (cantitate 200ml, preț ~7 lei)

Nu este prima dată când îl recomand pe blog. Are un preț prietenos, arome mișto și își face foarte bine treaba fără să usuce sau să zgârie pielea. De câte ori ajung în DM mai verific ce a mai apărut nou la categoria scrub-uri pentru că au des produse de tipul Limited Edition.

Deodorant Gerovital (cantitate 150ml, preț ~8.5 lei)

L-am lăudat de foarte multe ori pe blog și încă continui să o fac. Am mai testat și altele, dar, ca și cu șamponul, mereu mă întorc la Gerovital. Nu au o gamă foarte variată de mirosuri, dar pentru faptul că sunt atât de rezistente, continui să le recumpăr din nou și din nou. De asemenea, este unul dintre puținele brand-uri care au și variantă mini (super util în călătorii sau de luat la sală).

Top cosmetice recumpărate

Fond de ten Revlon Colorstay Combination/Oily (cantitate 30ml, preț ~35 lei)

Singurul produs de make-up inclus în postare și asta pentru că este foarte greu să termin un fard sau un ruj. Încă n-am ajuns la asemenea performanțe dar, vorbind strict de fond de ten, este recumpărat de minim 2-3 ori și asta pentru că este unul dintre cele mai potrivite pentru tipul meu de ten, mă înțeleg bine cu el și are un preț ok.

Dizolvant ojă fără acetonă Cien (cantitate 200ml, preț ~6 lei)

Este super ieftin, își face treaba, pluc că nu conține acetonă. Se descurcă binișor și la ojele cu sclipici, nu strălucit, dar oricum, mai bine decât cam ce-am încercat până momentul de față. De asemenea, mi se pare foarte util dispozitivul din capac pentru scoaterea produsului din sticluță.

Apă micelară Garnier pentru piele sensibilă (cantitate 400ml, preț ~18 lei)

Vorbind tot de raportul calitate-preț, mereu am tras ori la aceasta, ori tot la cea roz de la Loreal. Totuși cea de la Garnier câștigă puțin la preț și n-am avut niciodată probleme cu ea, sunt super mulțumită și voi continua să o cumpăr. Mentionez că am încercat-o și pe cea de la Bioderma, dar mare diferență nu am sesizat.

Balsam buze Neutrogena (cantitate 4.8g, preț ~12 lei)

Am mai zis deja că am prostul obicei să-mi rup buzele, iar asta împreună cu rujuri mai mult sau mai puțin hidratante înseamnă buze uscate constant, asta dacă nu folosesc un balsam de buze FOARTE bun. Din fericire, aceasta se potrivește. Am încercat multe altele, dar acesta este unul dintre puținele recumpărate din nou și din nou.

Top cosmetice recumpărate

Acum sunt curioasă care sunt produsele voastre cumpărate cel mai des. Poate sunt din ele pe care le-ați regăsit și în postarea mea? Saau poate nu?

Anyway, sunt curioasă, care este numărul 1, pe care l-ați cumpărat de cele mai multe ori până în momentul de față?

Sper că v-a plăcut postarea și nu uitați să vă înscrieți la Giveaway!

Kisses & Be happy!

Timi

  • Cristina Nicolae

    Samponul Batiste for the win! Este si preferatul meu.
    Dizolvantul de la Cien imi place si mie mult, chiar daca imi fac unghiile foarte rar.
    Balsamul meu de buze preferat din ultima vreme este de la Bioderma, am fost racita si m-a ajutat enorm.
    Apa micelara preferata in cazul meu va ramane mereu Bioderma Sebium, dar acum mi-am luat una de la Uriage care s-ar putea sa imi placa un pic mai mult. Ramane de vazut.
    Pentru par trebuie neaparat sa incerci CHI si Maroccanoil.

    • Ramasesem cu gândul la CHI, cel în sticluță cu capac roșu. La ăla te referi? De unde le cumperi de obicei?
      Acum mă uitam pe elefant și pe aoro :D.

  • apa micelara o tot recumpar si eu, am avut si altele dar ma usturau ochii!

    • Am avut și eu experiențe de genul. Ultima cu apa micelară de la Elmiplant (cea cu capac roz, am scris și pe blog despre ea :D)… de atunci am cam renunțat la experimentat cu alte ape micelare :)).

      Kisses!

  • Am incercat multe dintre produsele enumerate de tine aici. Batiste il recumpar si eu, sub toate formele posibile. Micelara de la Garnier, spray / stick de la Dove (la fel, toate variantele posibile), scrub-ul de la Balea (preferatul meu e cel cu lime).
    Sunt foarte curioasa sa incerc dizolvantul Cien si uleiul de par Syoss.